miercuri, 23 ianuarie 2013

Mobila dintr-un singur click



         Nu demult au trecut sărbătorile, prilej cu care am făcut pelerinje din casă în casă: la colindat, la sorcovit, de Sfântul Ion, la rude şi la prieteni. De fiecare dată când calc pragul unei case, îmi place să studiez modul de amplasare a obiectelor de interior, mai ales a celor de mobilier. Gazdele, la rândul lor, abia aşteaptă să le întrebi de unde le-au procurat şi iată că socializarea e rezolvată.
           Însă după fiecare astfel de vizită îmi vin idei (spre disperarea unor membri ai familiei) pentru a-mi redecora cel puţin câte-un colţ de încăpere. Ştiu de la bunica o vorbă: în orice parte a camerei te uiţi, trebuie să găseşti ceva încântător şi relaxant, astfel încât să-ţi facă plăcere să locuieşti în propria casă.
          Şi fiindcă îmi place să caut mereu piese noi, am şi găsit un site care e pe gustul meu: Vreaumobila.ro. În primul rând îmi place site-ul pentru că e bine organizat, nu e foarte colorat, e uşor de urmărit, găseşti uşor orice detaliu, este plăcut, nu e încărcat şi nici obositor.
          Înregistrarea pe site este foarte rapidă, la fel şi autentifcarea. Informaţiile sunt utile, uşor de citit, conţin sfaturi practice, au un aspect atractiv, ajungi uşor la paginile care te interesează, acestea sunt bine documentate, bogate în informaţii referitoare la: cod produs, disponibilitate, montaj, transport, garanţie, preţ, descriere, dimensiuni, finisaje, paletă de culori, opinii ale clienţilor.
           Produsele sunt bine grupate. De exemplu, centrul meu de interes momentan este achiziţionarea unui living. Nimic mai simplu. Din cele 16 pagini care cuprind acest tip de produs, în funcţie de dorinţele clientului, e imposibil să nu poţi alege cel puţin unul. Selecţia este dificilă, iar fotografiile îţi atrag atenţia asupra fiecărui produs în parte. Un living comod şi primitor îţi face viaţa mai uşoară, te determină să vii devreme acasă, îţi oferă spaţiul potrivit pentru o atmosferă caldă de familie. 
          Chiar dacă la început nu vi se pare imperios necesar, în momentul în care amenajaţi o casă (apartament), luaţi în calcul că, în câţiva ani, orice familie adună multe, multe haine. Se întâmplă să nu le putăm pe unele tocmai din cauză că uităm de ele de la un sezon la altul şi nici nu le găsim dacă avem dulapuri dichisite. De aceea vă recomand achiziţionarea unui şifonier spaţios încă de la început. Cu toţii ne dorim şifoniere imense, în care lucrurile sunt aşezate în ordine, iar datorită generozităţii spaţiului, această ordine se menţine uşor.
-          Advertorial – Campanie VreauMobila.ro.

Un comentariu: