Permis de conducere - partea I

           În primăvara anului viitor voi avea 20 de ani de când ştiu, oficial, să conduc. Sigur că la început, când în sfârşit mi-am convins părinţii că sunt aptă să ies singură cu maşina prin oraş, mă mai întrebau unii şoferi din trafic: “Domnişoară, cine ţi-a dat carnetul?” Cu naivitatea începătorului le răspundeam: “Poliţia!”

             Mă hotărâsem să fac şcoala de şoferi prin 1993. Tata avea o Dacia 1310 din 1984. Era o maşină foarte bună, condusă doar de mama (tata a făcut şcoala, dar la examen n-a mai mers...mama luase între timp carnetul). Când am început eu să o conduc, Dacia avea la bord 20000 de km., iar eu am folosit-o până la 60000 de km.

            Înainte de a mă înscrie la Şcoală (de şoferi), am trecut cu privirea o broşură în care erau desenate semnele de circulaţie, pentru a le recunoaşte măcar. Atât ştiam despre maşini (nici câte pedale are nu aveam habar). M-am prezentat, mi-a fost repartizat un nene instructor şi o Dacie veche, pe care să învăţ şofatul.

            Am învăţat mecanică pe parcurs. Când mă grăbeam mai tare se oprea în intersecţii. Verificam nivelul de benzină (deşi plutitorul m-a indus în eroare de câteva ori). Dacă aveam combustibil mă uitam la felul cum se aprind beculeţele: când pâlpâiau slab sau nu se aprindeau deloc, era clar că am rămas fără baterie (Ce vremuri! Puneam bateria la încărcat, după ce urcam cu ea 4 etaje). De desfundatul jiglerelor nu mai zic....era o plăcere!

           Când am făcut eu şcoala, cursurile de teorie nu erau obligatorii, iar eu, autodidactă cum mă credeam la 23 de ani, am învăţat singură Legislaţia, Codul rutier şi testele drpciv (nu ştiu cum se numeau pe atunci). Din prima zi instructorul „m-a scos în oraş” (era anul Caritas-ului, când în Cluj era infuzie de maşini second-hand aduse din Ungaria). Am avut norocul ca atunci când aveam programate orele să fie şi vreme nefavorabilă traficului, ceea ce mi-a prins bine.

           Cu toate că nu ştiam nimic, de la bun început instructorul mi-a spus că voi fi o bună şoferiţă deoarece nu mi-e frică să conduc. Într-adevăr, mi-a plăcut această îndeletnicire din prima clipă (de ce nu m-oi fi făcut eu şofer de Tir....sau măcar taximetristă?).

          Am învăţat repetând chestionare auto, între două sesiuni de la facultate. Aveam nişte chestionare vechi, muncite de alţii înaintea mea, dar pe care le-am parcurs cu interes. 22 de puncte mi-au fost suficiente. Reprezentanţii Poliţiei n-au avut nimic de obiectat, ba chiar m-au lăudat că am avut curajul să mă angajez într-o depăşire cu ei în maşină.

         Şi uite-aşa am luat eu Permisul de conducere...

         Acum găsiţi tot ce vă interesează pe site-ul permis-de-conducere.ro.

Trecut

Prezent

 Susţin această Campanie alături de BlogAwards.