marți, 21 februarie 2012

Profi – profesionistul de proximitate

Încep să cred că, într-adevăr, timpul s-a comprimat! Sau e doar o impresie devenită stare generală în acest deceniu al secolului XXI? Ca orice om matur obişnuit, am serviciu, o familie, un copil de crescut, deci timp liber mai puţin. Însă şi părinţii noştri au trecut prin această perioadă a vieţii şi nu se lamentau că nu le ajunge timpul. Sunt o persoană organizată, îmi planific, pe cât posibil, timpul, astfel încât să nu depăşesc scadenţele sau să nu intru în categoria întârziaţilor.

Chiar şi pentru cumpărături am alocate 2-3 ore pe săptămână. Mă încadrez în acest program deoarece Profi îmi oferă această oportunitate şi avantaje deosebite:

- este în proximitatea domiciliului
- are peste 5000 de produse, ca atare dacă mă satur de anumite sortimente, pot alege altele, cu un conţinut asemănător; îmi ajunge rutina de a face cumpărături....măcar să le fac cu plăcere
- îmi concep o listă de acasă, nu pot spune că mă abat foarte mult de la ea, însă amendamentele sunt de aşa natură, încât nu le pot rezista: mă tentează produsele pe care nu le-am mai încercat. De fiecare dată vin cu ceva nou acasă, spre bucuria fetiţei mele
- am încredere în produsele autohtone, iar la Profi 90 % sunt produse din România
- nu sunt genul care să se înghesuie pe la uşi când demarează vreo promoţie, dar nici nu sunt dezinteresată; este unul dintre motivele pentru care aleg să merg la Profi: aproape de fiecare dată mă întâmpină cu promoţii atractive
- în cazul în care intervine ceva şi nu-mi pot desfăşura sesiunea de shopping la data stabilită, programul non-stop al unor magazine Profi îmi dau senzaţia de siguranţă
- nu-mi fac stocuri (nici nu eram obişnuită cu aşa ceva), prefer mereu produsele proaspete, aşa cum le găsesc mereu la Profi, mai ales că la categoria „fresh” sunt imbatabili


Schimbarea pot spune că s-a produs peste noapte, deoarece magazinul a fost închis doar o zi. Reamenajarea a fost, cu siguranţă, gândită cu mult timp înainte, pentru că altfel nu putea avea un impact pozitiv atât asupra cumpărătorilor fideli, cât şi asupra celor care nu merg periodic la Profi, dar pe care i-a convins să revină.

N-am reuşit să surprind toate avantajele de care te bucuri făcând cumpărături de la Profi, aşa că, dragi clienţi Profi, vă invit să adăugaţi, printr-un comentariu, părerea voastră despre noile schimbări din magazinele Profi, aflate în vecinătatea domiciliului vostru. Acestea s-au transformat în adevărate magazine de proximitate, fiindu-ţi de mare ajutor atunci când îţi vine să găteşti, dar n-ai toate ingredientele, atunci când ai musafiri inopinaţi, când ai o poftă, când copiii trebuie recompensaţi, când vrei să faci o surpriză, sau, oricând ai chef de shopping, pur şi simplu.



Susţin, alături de Blogal Initiative, campania Profi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu