miercuri, 26 octombrie 2011

Lumea copiilor

Astfel s-ar numi rubrica pe care o propun spre realizare la Radio Lynx, unicul post privat radio-vizual interactiv din mediul online romanesc. Fără a transforma postul de radio în loc de joacă, o emisiune în care copiii au un cuvânt de spus cred că ar fi cel puţin distractivă. De multe ori copiii simt că adulţii nu îi iau în serios, nu ţin cont de ceea ce spun, nu sunt ascultaţi. Însă nu de puţine ori copiii au dreptate prin naivele lor justificări.

De aceea, propun o emisiune în care protagonişti să fie copii între 8 şi 13 ani. Temele le vor alege chiar ei, împreună cu ascultătorii. Lucrez în învăţământ de mulţi ani şi am observat că, atât la şcoală, cât şi acasă, copiii nu sunt lăsaţi să-şi expună toate ideile care le trec prin cap. La şcoală, în ore, li se spune să tacă, acasă părinţii sunt mereu grăbiţi, ocupaţi sau chiar absenţi din viaţa lor, iar bunicii nu înţeleg.

Nenumărate idei ingenioase de abordare a lecţiilor mi-au venit direct de la ei. Au o exprimare simplistă, dar foarte logică de a găsi rezolvări la diferite probleme, chiar în ceea ce-i priveşte pe cei mari. Poate pentru că văd situaţiile detaşat, dezinteresat. Sigur că, atunci când vor ei să obţină ceva sunt „mici speculanţi”.

Aşadar, propun o emisiune în care să fiu ghidul unor discuţii împreună cu 3-6 copii, să abordăm subiecte legate de viaţa lor, de preocupările lor. Ascultătorii, fie ei adulţi, adolescenţi sau mai mici, vor putea adresa întrebări legate de tema emisiunii, iar invitaţii mei, la modul cel mai serios, vor găsi soluţii de rezolvare, sau cel puţin vor putea da sfaturi.

Spre exemplu, una dintre temele rubricii ar putea fi „Viitorii bloggeri de succes”, ocazie cu care putem discuta despre pasiunea majorităţii copiilor, internetul şi modalităţile de utilizare în mod constructiv, cum ar fi crearea unui blog ori site prin care pot învăţa să se exprime liber, să transmită informaţii sau să descopere domenii noi, care pot deveni viitoare pasiuni.

Fiind un post interactiv, cu asemenea invitaţi sunt sigură că nimeni nu se va plictisi, doar copiii sunt mereu surprinzători, spontani şi creativi. Poate prin discuţii libere, în care micuţii sunt puşi în situaţia concretă de a da soluţii şi idei altora, reuşim să schimbăm puţin optica de a privi actuala generaţie ca fiind decăzută, dezinteresată sau indecentă uneori. Ne pot da de gândit afirmaţiile copiilor, pentru că, la urma urmei ei învaţă şi reţin ceea ce văd la noi, adulţii.


Consider că o astfel de emisiune numită "Lumea copiilor" i-ar face pe cei care sunt părinţi sau profesori mai atenţi cu copiii, respectiv elevii lor. Şi când spun atenţi nu mă refer la a-i hrăni, a-i îmbrăca sau a le rezolva o problemă la matematică, ci a-i asculta opiniile şi dorinţele în cel mai mic detaliu.

Mi-aş dori să pot schimba viziunea despre şcoala românească, astfel încât toţi copiii să vină la şcoală cu plăcere, fericiţi şi relaxaţi. Iar părinţii să nu mai aibă frustrări şi temeri că micuţul lor nu face faţă la şcoală, pentru că orice copil are talentul lui, trebuie doar descoperit şi îndrumat corespunzător.

“Nu zidurile fac o şcoală, ci sufletele care domnesc într-însa” (Regele Ferdinand).

Articolul este scris pentru SuperBlog 2011, în afara concursului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu