vineri, 1 iulie 2011

Tomorrow - prima zi din restul vieţii

Îmi pregătesc interviul de mâine. Sunt uşor emoţionată. Sunt la momentul în care mă gândesc la răspunsurile ce le voi da întrebărilor pe care doar le intuiesc. Contează mult prima impresie. Sunt conştientă că nu există o a doua şansă la prima impresie. Voi convinge prin timbrul meu.

Mă bazez şi pe şarm. Încrederea în propria persoană ajută mult în astfel de situaţii. De obicei sunt o persoană care se poartă natural, însă îmi doresc atât de mult postul, încât nu risc nimic. Am nevoie de control total.

A sosit momentul….Acum e-acum. Îmbrăcămintea îmi va da o notă de feminitate, pantofii cu toc mă vor impune, iar eleganţa şi apropierea le voi rezolva cu parfumul meu C-thru Golden Touch. Distanţa până la mine i se va părea scurtă, dar greu de străbătut. Va dori să mă revadă. Astfel că, dacă nu mă angajează mă va pierde.

Sunt în faţa biroului cu pricina, fericită că am fost inspirată, că-mi cunosc punctul forte, unul invizibil, dar atât de evident.

Am intrat. L-am privit. Am ştiut din prima secundă că voi reuşi. Totul a decurs conform planului. Îl vedeam, îl simţeam cum se luptă să rămână concentrat la ceea ce expun. Nu reuşea. Ceva îi distrăgea atenţia de la ceea ce-i spuneam, astfel că întrebări au fost puţine. Era tulburat. Îi plăcea că a fost luat prin surprindere. Privirea lui îmi spunea că am reuşit. La un moment dat chiar mi-a confirmat.

Oare planul meu a fost pervers? Pregătirea mea n-ar fi fost de-ajuns? Două întrebări la care nu caut răspuns. Cert este că izul parfumului meu C-thru Golden Touch a decis pentru mine. Mi-a fost alături şi am reuşit împreună. Am topit orice barieră!

2 comentarii:

  1. Tare rau ... pana la urma toti avem nevoie de putin "äjutor", nu?

    RăspundețiȘtergere
  2. @Jocuri: da, toti avem nevoie de putin ajutor, trebuie sa reusim in tot ceea ce ne propunem

    RăspundețiȘtergere