joi, 18 februarie 2010

Bijuterie veche de aproape 100 de ani

Am moştenit de la bunica o brăţară de argint cu însemne egiptene. Bunica o are, la rândul ei, de la bunicul, care a adus-o din Grecia în jurul anului 1930.

Valoarea ei este în primul rând sentimentală, cu atât mai mult cu cât era să o pierd într-o bună zi. Norocul meu că a fost găsită imediat, de o persoană total dezinteresată de bijuterii, astfel că m-a bătut pe umăr şi mi-a returnat-o. De atunci o asortez ţinutelor de ocazie şi sunt cu simţurile aţintite către ea.

De fiecare dată este remarcată şi sunt întrebată despre trecutul acestei antichităţi.
O port cu drag în amintirea a două generaţii (bunică şi mamă) care, din păcate, nu mai sunt.


duminică, 14 februarie 2010

Mesajul meu de Valentine's Day

Poveştile lungi de dragoste nu mă caracterizează, însă câteva cuvinte, bine alese, la timpul lor, valorează mai mult decât orice cadou.



sâmbătă, 13 februarie 2010

Călător prin Romania

Ştiu, este doar februarie, însă gândul meu se îndreaptă deja către concediul din vară care, în fiecare an a fost planificat cu cel puţin o lună înainte.

Suntem o familie căreia îi place să petreacă vacanţe liniştite, sătuli fiind de tumultul oraşului. Ne alegem destinaţiile în funcţie de calitatea drumurilor, de serviciile oferite, de preferinţele fetiţei noastre şi, nu în ultimul rând, de tarife.

Astfel, am colindat prin multe locuri care ne-au încântat, ne-au relaxat, am cunoscut obiceiuri nemaiîntâlnite până atunci, oameni cu care ne-am împrietenit. Am străbătut Moldova de la Vatra Dornei (care se spune că este punctul de întâlnire dintre Ardeal, Bucovina şi Moldova), Câmpulung Moldovenesc, Suceava (incluzând mănăstirile), până la Piatra-Neamţ, Roman, Târgu-Neamţ, Humuleşti, Agapia, Văratec, Târpeşti, Secu, Cetatea Neamţului.

Ne-am îndreptat paşii şi spre litoral, pentru că marea are farmecul ei. Nu se compară cu nimic o plimbare seara, pe malul mării, simţind înţepăturile scoicilor, ascultând valurile. Răsăritul de soare din mare face orice om mai romantic, cel puţin pentru moment.



Rudele noastre de la Sibiu ne-au prezentat oraşul determinându-ne să revenim anual. Sibiul este un oraş care-ţi dă impresia de staţiune în orice anotimp. La fel de atractive sunt împrejurimile, Cisnădioara, Păltiniş sau Răşinari, satul natal al marelui Cioran şi, totodată, al poetului Octavian Goga.


După acest tur al ţării, căruia cu siguranţă îi lipsesc multe locuri minunate, dar neumblate de noi, revenim la Cluj, acasă. Când tânjim după o ieşire de câteva ore, dăm o fugă la rudele noastre din Răchiţele, un sat situat în Munţii Apuseni, unde se poate vizita, printre altele, cascada Vălul Miresei.


Una dintre locaţiile nevizitate deocamdată este şi Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, la doar 25 de km de frontiera cu Serbia, despre care am auzit doar lucruri bune, ceea ce mă face să includ un sejur la Herculane printre planurile viitoare de vacanţă.


Articolul participa la concursul organizat de viajoa.ro cu premiu constand in 2 nopti de cazare la Pensiunea Roua de Munte din Herculane.

joi, 11 februarie 2010

Veşti bune de la EMAG

În orice zi obişnuită din săptămână, dacă ne vizitează cineva, vede trei împătimiţi, ca să nu zic dependenţi de calculator: fiecare aplecaţi, concentraţi, cu ochii în monitor. Fetiţa noastră, în plus, se chinuie cu o tastatură de pe care a învăţat literele, acum aproape şterse.

Căutând pe eMAG, mi-a sărit în ochi o piesă deosebită: o tastatură roz care i s-ar potrivi de minune pe birou. Şi încă o surpriză plăcută, o veste pe care doresc să v-o împărtăşesc: Extra Garanţie de Retur de la eMAG.

Este de apreciat că se dă o şansă clienţilor neinspiraţi sau insuficient informaţi la un moment dat, care au lansat o comandă care nu se potriveşte cu dorinţele sale. Produsul poate fi returnat în termen de 30 de zile de la cumpărare, cu încasarea integrală a contravalorii.

Inevitabil mă duce gândul la micii speculanţi care, ar putea profita de această facilitate pentru a testa un produs timp de o lună. Însă probabilitatea este foarte mare să nu se mai poată despărţi de produsul cumpărat şi să-l păstreze.

Pentru retur procedura este simplă: se completează un formular, se ataşează o copie de pe factură, certificatul de garantie al produsului în original, se aplică o etichetă cu date specificate şi se trimite produsul prin serviciul de curierat agreat.

Această ofertă de Extra Garanţie de Retur de la eMAG este valabilă pentru achiziţiile realizate în perioada 8 februarie – 30 aprilie 2010.

Cu acest articol particip la concursul “Un Sony Vaio pentru cel ce duce vestea buna!”. Numarul meu norocos este 230046.

miercuri, 10 februarie 2010

Explozia imobilului din Cluj

Vineri, 5 februarie 2009, cu zece minute înainte de miezul nopţii, clujenii care nu dormeau bine au putut auzi o bubuitură puternică pe o rază de 3-4 kilometri de la locul cu pricina (str. Paris, pentru cunoscători).

După toate indiciile luate în calcul s-a ajuns la concluzia că explozia a survenit în urma unor acumulări de gaze.

Iată ce a rămas din imobil:


marți, 9 februarie 2010

LaptopNews – primul site destinat exclusiv portabilelor

Ştiri, informaţii, topuri şi reviews


În sfarsit, cei care doresc să se informeze în vederea achiziţionării portabilelor, înainte de a intra într-un magazin online pentru a le cumpăra, este invitat pe Laptopnews.ro pentru a se documenta şi a lua decizia cea mai potrivită.

Mărci de prestigiu sunt prezentate printr-o gamă largă de produse: laptop, mini laptop, accesorii, software.

Chiar şi cei neiniţiaţi îşi pot alege într-un mod competent un portabil, acesta fiind unul dintre avantajele informării cu ajutorul acestui site. Datele tehnice sunt “traduse” într-un limbaj pe înţelesul tuturor, astfel încât se poate crea o imagine completă asupra a ceea ce ne interesează.

Mai mult, putem fi informaţi prin newsletter, având oportunitatea de a afla primii ultimele ştiri şi sfaturi în materie de IT.

vineri, 5 februarie 2010

Visând cu ochii deschişi

Fiecare dintre noi are dreptul ( chiar dacă nu stă înscris în Constituţie) să viseze la o călătorie, la o persoană, la o mancare gustoasă, la o rochie de mireasă, la un cont cu sold din multe cifre.

Acest moment ne poate mobiliza , ne poate da forţă, ne ambiţionează să luptăm pentru a obţine ceea ce ne dorim. Alteori, consolarea ne face doar să oftăm şi să ne întoarcem la ale noastre obiceiuri plictisitoare.

Daca tot rămânem pe tărâmul imaginaţiei, aş propune să ne relaxăm îndreptându-ne privirile spre „Perla Pacificului”, insula Bora Bora, în Polinezia Franceză.

Bora Bora este considerat cel mai romantic loc de pe Pământ, asta nu însemnă că este o atracţie turistică doar pentru luna de miere.

Puteţi începe prin a vă gândi cum ajungeţi acolo. Vă pot ajuta căutând pe www.paravion.ro. Aici găsiţi soluţiile cele mai sigure pentru a decola la destinaţia aleasă.

Mă veţi întreba ce este aşa deosebit acolo. Camerele de hotel nu sunt despărţite de pereţi, ci de apă. Cazarea în bungalow-urile de deasupra nivelului apei te face să te simţi în paradis.

În ceea ce priveşte ispitele insulei, acestea sunt atât terestre, cât şi acvatice: snorkeling printre peşti viu coloraţi, aqua safari pâna la o adâncime de 35 metri, hrănitul rechinilor înfometaţi, protejat de o cuşcă şi înarmat doar cu provizii de peşte decapitat. Sau, mai simplu, plimbarea şi surprinderea peisajelor de vis.

Dacă v-aţi hotărât să vă îndepliniţi visul, începeţi de aici.