vineri, 13 august 2010

Gadget-uri USB

De fiecare dată când plec în concediu cu familia, fiind eu cea care îndeasă lucrurile în genţi, mi se reaminteşte să nu mai încarc genţile cu lucruri inutile. Sunt de acord, însă teoria nu se prea potriveşte cu practica.
Am convingerea că vara aceasta voi reuşi ceea ce n-am reuşit până acum. Oriunde mergem, ne lipseşte „butonatul”. Toţi trei ( părinţi + copil de 8 ani), suntem „monitorizaţi” acasă, mai precis, ne dezlipim greu de ale noastre mici hobby-uri pe calculator. În cazul în care pe litoral ne plouă sau suntem prea prăjiţi, un astfel de lucru în bagaj ne-ar salva.

Mai mult decât atât, dacă îl mai şi accesorizez, succesul relaxării este garantat.
Doarece anul acesta (cel puţin) suntem în concediu de austeritate, iar cazarea noastră necesită îmbunătăţiri pe ici, pe colo, dar substanţiale, să stai pe caniculă într-o cameră fără aer condiţionat nu este tocmai plăcut. Astfel că am pus în bagaj un VENTILATOR USB cu picior flexibil, ceea ce-l face uşor de transportat. Atmosfera este cu totul alta cu o simplă adiere!


Se nimereşte ziua soţului în plin sejur. Sigur că aş putea să-i ascund un cadou mic în bagaj, însă m-am gândit să-l surprind cu un SET USB şi, în acelaşi timp, să nu fie lucruri inutile cărate la kilometri distanţă de casă. Ceea ce cuprinde setul ne este de folos, în primul rând pe traseu, în maşină (deci trebuie să înmânez cadoul la prima oprire).

Spun aceasta pentru că setul cu pricina conţine un mic ASPIRATOR pentru firmiturile pe care le facem când mâncăm sniţelele sau sandwich-urile prin maşină sau, mai apoi, pe tastatură.


Dimineaţa, cum eu sar prima din pat, voi pregăti cafeluţa soţului şi ceaiul fetiţei, păstrându-le la cald pe PLITA USB. Ce poate fi mai plăcut de atât (sper doar să se trezească pe rând, deoarece plita are loc doar de o cană).

Seara, după ce adormim copilul, ne vom retrage într-un colţ întunecos al camerei, la lumina LAMPII USB (componentă a aceluiaşi set), pentru a ne număra banii rămaşi.


Fetiţa noastră, Alexandra, nu pleacă nicăieri fără cel puţin un set de creioane colorate. Pasiunea ei pentru desen nici nu dorim să o îngrădim, ba chiar va fi fericită să aibă un SUPORT PENTRU CREIOANE care-şi schimbă culoarea şi poate fi conectat în patru locuri diferite.


Se spune: „Cei din urmă vor fi cei dintâi”. Nu întâmplător am lăsat la urmă un gadget pe care îl voi plia şi nu va încurca pe nimeni. Dar odată despachetat face minuni. Este vorba de PIANUL USB care ne va face serile mai animate, având 49 de clape, peste o sută de instrumente muzicale, melodii preînregistrate şi multe alte caracteristici.

Una dintre melodii este chiar „Happy Birthday”, pe care vom cinsti un pahar cu vin pentru cei 3 ani împliniţi de USB Mania.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu