marți, 3 ianuarie 2017

Copii cu părinți plecați în străinătate


Dezvoltarea armonioasă a personalității unui individ se află în strânsă legătură cu experiențele pe care acesta le are în copilărie și în perioada adolescenței. Familia, în principal părinții, joacă un rol de neînlocuit în educația copilului. Familia este primul grup din care o persoană face parte, este mediul în care aceasta învață cum să se comporte și cum să se adapteze traiului în societate și, poate mai important decât atât, este sursa primară și constantă de afecțiune.

În prezent însă foarte multe familii se confruntă cu o provocare dureroasă, specifică țărilor aflate în tranziție. Părinții sunt despărțiți pentru perioade mai lungi sau mai scurte de copiii lor, în momentul în care sunt nevoiți să plece din țară pentru a lucra în altă parte. Fie din cauza faptului că nu sunt suficiente locuri de muncă, fie pentru că salariile pe care le-ar obține dacă nu ar pleca nu ar fi de ajuns pentru a asigura un trai decent, mulți adulți fac sacrificiul de a-și lăsa copiii în grija bunicilor sau a altor rude pentru ca, pe de altă parte, să le poată oferi condițiile materiale necesare.
Deși această situație afectează în mod inevitabil dezvoltarea copilului sau adolescentului, există anumite circumstanțe care pot atenua sau, din contră, agrava relațiile de familie în acest context.

Cel mai fericit caz este atunci când copilul este lăsat în grija unui adult din cadrul familiei apropiate (bunic, unchi, mătușă), care poate să îi ofere acestuia atât afecțiune, cât și să se constituie într-o figură cu autoritate pentru acesta, iar părinții continuă să comunice de la distanță în mod eficient cu copilul.


Din punct de vedere psiho-social, plecarea părinților (în special dacă este cazul ambilor părinți) poate avea anumite consecințe negative asupra copiilor:
-      Copilul trece printr-o criză a modelelor, fără să mai aibă la îndemână modelul confortabil al părinților și se poate reorienta înspre modele defectuoase, din media sau din anturaj;
-          Copilul resimte lipsa afecțiunii parentale și poate dezvolta un complex de inferioritate față de alți copii sau chiar se poate simți abandonat;
-          Copilul ajunge să dezvolte convingerea că normele sociale nu au relevanță, atâta timp cât nu au împiedicat despărțirea familiei și să dezvolte comportamente antisociale, agresive.
Pentru a evita aceste efecte, părinții au datoria de a se păstra prezenți în viața copiilor. Acest lucru nu mai este atât de dificil de realizat, datorită metodelor moderne de comunicare. Părinții pot vorbi zilnic cu copiii lor pe Skype sau la telefon, încurajându-i să îi facă părtași la experiențele lor de viață și preocupându-se de situația lor școlară. Astfel, copiii vor simți că nu fost abandonați și vor putea să se raporteze în continuare la părinți ca la niște modele viabile și accesibile.

În final, legăturile din interiorul familiei se pot chiar întări, părinții și copiii trecând împreună printr-o experiență dificilă. Comunicarea ajută copiii să înțeleagă că actul părinților nu a fost un act egoist, ci din contră un sacrificiu pentru ca ei să poată beneficia de o educație mai bună și să aibă șanse mai mari la o viață fericită.

Dar nu doar părinții trebuie să acționeze înțelept pentru a ameliora situația acestor copii, ci și societatea, în special instituția școlii. Sunt momente în care performanțele școlare pot să scadă, pe fondul acestei probleme, iar dacă profesorii nu dovedesc înțelegere se poate ajunge chiar la abandon școlar. Prin intermediul școlii, se pot oferi servicii de consiliere psihologică pentru elevii aflați în astfel de situații.
O altă inițiativă utilă în acest sens sunt centrele de zi deschise de anumite ONG-uri, pe lângă școli în care copiii proveniți din familii defavorizate pot beneficia gratuit de activități „after-school”. În acest fel, acești copii pot fi ajutați să țină pasul cu ceea ce li se predă la școală, dar pot și să beneficieze de consiliere psihologică și de contactul cu persoane interesate de dezvoltarea lor personală. Un exemplu este inițiativa celor de la Alternative Sociale în Iași.

Dar, chiar dacă părinții nu găsesc o variantă gratuită în zona din care provin sau nu se află într-o situație atât de gravă încât să poată beneficia de un astfel de ajutor, este o idee foarte bună să investească în activități extrașcolare pentru copii sau în programe tip „after-school”.

Articol realizat de echipa Liceunet.



Bibliografie

Analiză la nivel național asupra fenomenului copiilor rămași acasă prin plecarea părinților la muncă în străinătate, 2008,
 https://www.unicef.org/romania/ro/Raport_final_HAC.pdf

sâmbătă, 3 decembrie 2016

Prezența bunicilor în viața copiilor



     Contextul social oferă o importanță crescândă rolului bunicilor asupra dezvoltării copiilor. În prezent, mai bine de trei sferturi din populație va ajunge în poziția de bunică, de cele mai multe ori petrecând un sfert din viața exercitând acest rol.
      Deși, în general, mamele dețin poziția supremă când vine vorba de atașament parental, studii recente au subliniat importanța atașamentelor secundare. Astfel, indiferent dacă este vorba de relația dintre copil și părinți sau de cea dintre copil și bunici, aceasta va servi drept model pentru cum va ajunge copilul să perceapă relațiile normale. Toate persoanele care au servit ca îngrijitori ai unei alte persoane aflate în perioada copilăriei își vor aduce implicit contribuția la formarea imaginii acesteia asupra conceptului iubirii. Astfel, cunoscându-și bunicii, copilul își va putea extinde reprezentarea internă a unui lucru atât de complex cum este iubirea.

          De asemenea, bunicii oferă o poartă temporală inestimabilă spre tărâmuri aparent magice pentru copii. Prin ei, copiii pot cunoaște o latură personală atât a istoriei universale cât și a celei familiale. Poveștile despre tinerețea bunicilor au o doză de realism amestecat cu nostalgia trecutului și își pun amprenta asupra imaginației copilului, trezindu-i simultan și curiozitatea. Ei sunt în egală măsură captivați de povești despre copilăria părinților sau chiar de întâmplări despre ei, pe care maturizarea le-a dat uitării. Aceste amintiri transmise vor trăi în generația tânără chiar și mult timp după ce povestitorul nu va mai fi.
            După ce am explorat o parte a beneficiilor unei relații între nepoți și bunici, vom enumera câțiva factori care favorizează întărirea și prezervarea unei astfel de legături:
  • Copilul să simtă o apropiere emoțională față de bunic;
  • Întâlniri frecvente;
  • Bunicii să fie percepuți ca surse de suport social.
            Legătura emoțională puternică va permite modelarea eficientă a relațiilor prezente și viitoare. Copilul va avea mai multe șanse să aibă un model de relație sănătos, dispunând de exemple multiple, atât din partea părinților cât și din cea a bunicilor. În același timp, se creează și un sistem de suport pentru părinți, ei fiind ajutați în exercitarea noului rol.  Așadar, efectele se ramifică în mai multe arii esențiale
Ca dovadă a atenției sporite acordate de către societate acestei interacțiuni între generații este desfășurarea unui program preșcolar în cadrul unei case de bătrâni în Seattle, SUA. Programul denumit Centrul de învățare intergenerațională (Intergenerational Learning Center) organizează cinci zile pe săptămână activități comune între copii și vârstnici, precum: muzică, dans, arte și multe altele. În urma experienței împărtășite, s-au putut observa beneficii marcante la ambele generații. Vârstnicii au raportat o stare generală mai bună, erau mai bine dispuși, le-a crescut pofta de viață. Pe de altă parte, copiii s-au putut bucura de atenție și au descoperit experiențe de viață unice ale unor vremuri apuse. Aceste observații ar putea fi un argument în plus în favoarea construirii și menținerii unei punți între copii și bunici.
 

Bibliografie
Hagestad, G.O. (2000). Adult intergenerational relationships. Generations and Gender Programme: Exploring future research and data collection options (chapter 4). New York and Geneva: United Nations

Smith, P.K. & Drew, L. (2002). Grandparenthood. In M. Bornstein (Ed.) Handbook of parenting: Vol. 3. Being and becoming a parent (2nd edn) (pp.141–172). Mahwah, NJ: Lawrence Erlbaum.
”Prezența bunicilor în viața copiilor” – articol redactat de echipa Liceunet. Pentru mai multe materiale pe teme interesante, ne puteți vizita online.

joi, 3 noiembrie 2016

Stimularea creativității copiilor




     Creativitatea reprezintă o trăsătură de caracter des asociată cu imaginația, curiozitatea și cu perioada copilăriei. Totuși, de-a lungul timpului, ideea de creativitate a primit noi înțelesuri, înțelesuri pe care un simplu articol nu le-ar putea cuprinde. Noi am decis să ne concentrăm atenția pe valorificarea creativității la copii și să expunem câteva idei despre cum aceasta poate fi stimulată de către părinții dedicați. Nu vom explica conceptele din punct de vedere psihologic, ci din punctul de vedere al părinților care doresc să îndrume copiii spre o dezvoltare armonioasă.

      Cu toții știm faptul că imaginația și creativitatea au conotații pozitive, dezirabile. Un copil creativ se va face mereu remarcat cu ideile sale ingenioase, iar curiozitatea sa îl va mâna spre noi jocuri, descoperiri, aventuri. Desigur, fiecare copil este creativ, dar nu este de neglijat nici rolul părinților, mai ales în primii ani de viață ai micuțului.

Sfaturi pentru a stimula imaginația și a spori creativitatea copiilor:


·      
   Importanța de necontestat a umorului: în secolul 20 au apărut numeroase cercetări și studii care au dovedit faptul că există o legătură între simțul umorului și creativitate. Pe scurt, persoanele vesele, cu un simț al umorului dezvoltat sunt mai creative și au o imaginație mai vie. Un adevăr important descoperit în urma acestor cercetări este faptul că atunci când micuții au fost expuși unei situații vesele și unor îmtâmplări pline de umor înainte de susținerea unui test, aceștia au fost mai creativi și au obținut un punctaj mai mare decât media. Simțul umorului, glumele, le oferă copiilor confort și senzația de siguranță, de familiaritate, acest mediu fiind favorabil unei dezvoltări psihice armonioase.
·        
Provocarea imaginației folosind obiecte de zi cu zi: această tehnică se bazează pe un joc simplu prin care părintele îi arată celui mic un obiect și îi cere să enumere 10 moduri de întrebuințare a acestuia. Spre exemplu, folosind o linguriță, copilul va enumera mai întâi utilizările sale clasice (să mănânce înghețată, să amestece în ceai etc.) dar nu va reuși să gasească 10 modalități de folosire a linguriței doar în acest mod. Astfel, creativitatea sa va fi provocată, cel mic fiind nevoit să își imagineze situații, să caute indicii în jurul său. Acest joc simplu va împinge barierele imaginației, iar cel mic va deveni inventiv și va învăța încă din primii ani de viață mecanismele necesare rezolvării problemelor.
             Lectura provoacă imaginația și creativitatea: majoritatea copiilor nu pot citi până când încep școala, dar acest lucru nu înseamnă că trebuie privați de lectură până la vârsta de 6-7 ani. Studiile au demonstrat faptul că este indicat să începem să le citim celor mici încă de la 4 luni. Folosirea diferitelor voci pentru a ilustra personajele, culorile și a diferitele forme, vor spori curiozitatea copiilor și vor contribui la dezvoltarea imaginației. Odată ce copilul începe să înțeleagă sensul cuvintelor, cititul este mai important decât desenele sau filmele, deoarece lipsa imaginilor provoacă mintea, cel mic fiind nevoit să schițeze singur acțiunea poveștii pe care părintele o citește.

       Desigur, există numeroase alte metode prin care gradul de creativitate al copilului poate fi sporit, dar cele enumerate mai sus sunt printre cele mai comune și ușor de implementat în viața de zi cu zi. Un om care este curios de mic și se bucură de o creativitate sporită, poate deveni un arhitect, scriitor, actor sau jurnalist de succes și va deprinde încă din copilărie mecanismul necesar găsirii de soluții - drept urmare, va fi un om împlinit.

Pentru a afla mai multe despre creativitate, te sfătuim să accesezi link-ul următor: https://liceunet.ro/psihologie/creativitatea/referat publicat pe www.liceunet.ro.

miercuri, 12 octombrie 2016

Timiditatea la copii


     Timiditatea este una dintre experiențele copilăriei pe care o bună parte dintre copii le trăiesc. Aceasta poate să fie prezentă doar în timpul copilăriei, sau  poate continua și pe parcursul adolescenței și vieții adulte.

Ce cauzează timiditatea?
      Un rol extrem de important în dezvoltarea copilului îl are relația acestuia cu părinții săi. Drept urmare, conturarea timidității la copil poate fi privită și ca un efect al unui atașament defectuos cu cel puțin unul dintre părinți. Spre exemplu, părintele poate să fie neglijent față de nevoile copilului său și astfel să îl determine pe acesta să considere că nevoile sau gândurile sale nu sunt vrednice de a fi exprimate. De asemenea, un părinte autoritar îl poate face pe copil să nu aibă încredere în sine și să fie temător în a-și exprima gândurile, precum un părinte inhibat la rândul lui poate să își influențeze copilul în același sens.

Are timiditatea doar valențe negative sau poate fi considerată ca fiind o trasătură pozitivă a copilului?

       Pe de-o parte, timiditatea e definită ca fiind reținerea copilului în a se exteriorize, datorată unei temeri legată de modul în care o să fie perceput de ceilalți. Printre consecințele timidității se pot număra dificultatea de relaționare cu ceilalti, precum colegii sau covârstnicii și, eventual izolarea de grupurile din care face parte. De asemenea, copilul se poate simți frustrat, nu își va putea exprima potențialul creativ și poate dezvolta sentimente sau complexe de inferioritate. Mai mult, există posibilitatea ca timiditatea din timpul copilăriei să fie extinsă și pe parcursul vieții adulte și să contribuie la dezvoltarea unor tulburări precum fobia socială, în care persoana are o teamă nejustificată față de activitățile sau întâlnirile sociale.
       Pe de alta parte, criticii acestei abordari o numesc ca fiind una patologizantă, și care nu exprimă întotdeauna realul situației. Aceștia argumentează că timiditatea nu înseamnă neapărat ceva negativ, ci poate fi privită prin prisma specificului cultural al țării sau zonei în care copilul trăiește. Astfel, timiditatea pe care o observi la copilul tău poate fi un semn al modestiei sau al bunului simț pe care copilul tău le are cu privire la ceilalți.

     În plus, timiditatea poate fi privită în legătură cu una dintre laturile personalității și anume, introversiunea. Așadar, ce percepem noi ca fiind un copil timid poate să fie de fapt un copil liniștit și care se bucură de lumea lui interioară. Însă, această evaluare este cel mai indicat să fie făcută de un psiholog, deoarece pot exista situații în care timiditatea copilului să ascundă suferințele acestuia, pe care părintele nu este calificat să le observe singur.
Pentru a afla mai multe despre personalitate și laturile sale, accesează link-ul următor: http://liceunet.ro/psihologie/personalitatea/referat publicat pe www.liceunet.ro.

miercuri, 15 iulie 2015

O zi din viața mea...

  
       Indiferent dacă e zi de lucru sau de vacanță, viața mea se desfășoară într-un ritm alert, e o întrecere în care rivalul meu este timpul. Nu sunt sportivă, dar seara mă simt de parcă aș fi ridicat haltere sau am alergat cel puțin un maraton. Oficial nu fac sport, dar mișcare, da!

       Trezirea bruscă la alarma telefonului este urmată de rutina de dimineață (detaliile nu sunt importante): spălat, mâncat întotdeauna, îmbrăcat, machiat, verificat geantă, apă, gaz, ferestre, aparate electrice, plecat. Totuși, la capitolul machiat includ și atitudinea pe care doresc să o afișez în ziua aceea. Pentru aceasta, aleg deodorantul și parfumul care se potrivesc. Habar n-am care este criteriul după care aleg... cred că doar instinctul. Foarte des folosesc Rexona. Fiind o persoană activă, nu am momente statice de dimineața până seara, astfel că, citind despre noile antiperspirante Rexona, am zis că n-ar strica să le încerc. Cum să nu te tenteze când auzi că e conceput după o tehnologie  specială, numită ”MotionSense”? Asta însemnând că se activează microcapsule la fiecare mișcare.


Acest articol face parte din Campania ”Cum arată o zi din viața ta?”, promovată de Blogal Initiative și Rexona.

sâmbătă, 10 ianuarie 2015

Food Panda vine la tine acasă



Te afli în plin centru, te întâlnești cu o persoană față de care ai o deosebită considerație? Sau te-ai întâlnit cu o veche colegă, cu care ai vrea să stai să bârfești vreo două ore? Poate, pur și simplu, îți scoți familia, cu mic, cu mare, în oraș, drept recompensă pentru fetița ta care a luat 10 în teză la matematică. Sau poți sta comod acasă.

Oricărei situații de mai sus i se potrivește o comandă prin FoodPanda. Ce sau cine e FoodPanda, mă veți întreba. Este sursa voastră de răsfăț! Aveți ocazia să vi se prezinte cel mai generos meniu ever! Și aceasta pentru că FoodPanda reunește multe restaurante din 12 orașe din țară. Poți face o selecție după locație, după disponibilitatea plății online, după specificul bucătăriilor. Pot fi selectate restaurantele deschise în secunda în care ți se face foame.

Da, știu, nu simți mirosul îmbietor al restaurantelor, deoarece comanzi online, dar știi multe despre fiecare restaurant: orar, taxa (dacă e) și timpul de livrare, meniul cu produsele însoțite de detalii.

Ceea ce mi se pare senzațional este că, dacă eu vreau mâncare chinezească, soțul vrea ceva raw vegan, iar fetița ceva dulce, pot alege din 3 locuri diferite. Cu așa ofertă, nu se poate să nu găsești ceva pe gustul fiecăruia. Pregătește fața de masă, farfuriile și...Poftă bună! Sau, fă o surpriză unei persoane dragi, (de exemplu de Valentine Day) și invit-o într-una din locațiile din orașul tău.

Am scris despre FoodPanda pentru campania susținută de Blogal Initiative.